Curtea de Apel Oradea a respins calea extraordinară de atac inițiată de compania Deva Gold, decizia fiind definitivă. În urma sentinței, este oprit proiectul minier de exploatare cu cianuri de la Certej, început în baza planului de urbanism (PUZ) din 2010.
Compania minieră Deva Gold alături de Consiliul Local al comunei Certeju de Sus și Agenția pentru Protecția Mediului Timiș au cerut instanței revizuirea deciziei prin care PUZ-ul pentru exploatarea minereurilor auro-argintifere și polimetalice de la Certej a fost anulat.
Anularea planului urbanistic a fost decisă în 2019, prin hotărârea definitivă a Curții de Apel Cluj.
Roxana Pencea, reprezentant al Mining Watch România, declară că după ani de luptă în instanțe, s-a reușit oprirea unui proiect care ar fi distrus toată zona Certej.
„Rând pe rând, instanțele din România au invalidat planul de urbanism obținut de Deva Gold pentru proiectul minier. Astfel, a devenit imposibilă emiterea oricăror acte de autorizare a minei cu cianuri întemeiate pe acest PUZ”, a spus Pencea, potrivit Mediafax .
La rândul său, Tudor Brădățan, din partea Comunității Declic, a afirmat că societatea civilă a luptat din nou pentru interesele cetățenilor României și le-a protejat mai bine decât statul, „care nu reușește să ancheteze și să sancționeze corupția din jurul avizării proiectelor de minerit”.
Mining Watch România a sesizat organelor de urmărire penală și fapte de corupție în transferul de păduri, suprafețe necesare pentru construirea iazurilor de decantare.
”Vinovații nu mai pot fi trași la răspundere penală, pentru că DNA a amânat investigațiile la nesfârșit, până când faptele s-au prescris”, au precizatreprezentanții Mining Watch.
Mining Watch România este reţeaua de monitorizare a proiectelor miniere fondată de activiști ai campaniei Salvați Roșia Montană.